Micșorare de sâni și reducție de areole — Hipertrofie mamară pe o bază mamară îngustă

Cum s-a prezentat pacienta

Pacientă tânără, prezentată pentru un volum mamar mult peste proporțiile trunchiului ei. La această vârstă, hipertrofia mamară rareori este o problemă strict estetică: greutatea resimțită permanent, tensiunea la nivelul umerilor și al coloanei cervico-dorsale, limitarea în activitatea fizică și dificultatea de a găsi îmbrăcăminte care să se potrivească sunt motivele care aduc pacienta în cabinet. Dorința formulată a fost una simplă — sâni mai mici, proporționali cu restul corpului.

Examinarea clinică a arătat însă că volumul nu era singura variabilă. Baza mamară era îngustă — distanța dintre marginea internă și cea externă a sânului era redusă în raport cu cantitatea de țesut glandular pe care trebuia să o susțină. Într-o astfel de configurație, glanda nu se poate dezvolta în lățime, așa că se dezvoltă în proiecție și în jos: sânul capătă o formă globuloasă, proiectată anterior, cu polul inferior încărcat și cu un șanț submamar adâncit de greutate. La acestea se adăuga un al treilea element — areolele mărite, destinse de presiunea exercitată de glandă din interior, cu un diametru vizibil disproporționat față de restul sânului. Greutatea glandei produsese deja o ptoză marcată: sânii coborau mult sub șanțul submamar, iar complexul areolo-mamelonar era orientat în jos, sub nivelul pliului.

Decizia terapeutică

O reducție care s-ar fi rezumat la scoaterea unei cantități de țesut ar fi lăsat problema pe jumătate rezolvată. Pe o bază îngustă, simpla diminuare a volumului produce un sân mai mic, dar la fel de dezechilibrat ca formă: con glandular îngust și proiectat, polul superior gol, iar areolele mari rămân ca element disproporționat pe o suprafață acum redusă. Rezultatul ar fi fost o versiune mai mică a aceleiași forme, nu o formă mai bună.

Planificarea a pornit, prin urmare, de la formă, nu de la cantitate. Țesutul glandular restant trebuia redistribuit astfel încât să lărgească baza și să reducă proiecția, complexul areolo-mamelonar trebuia repoziționat mai sus, pe noul con mamar, iar areola trebuia readusă la un diametru proporțional cu volumul final. Cele trei obiective sunt interdependente: dimensiunea areolei se stabilește în funcție de volumul care rămâne, iar poziția ei se stabilește în funcție de forma pe care o are sânul după remodelare — nu invers.

Tehnica chirurgicală

Intervenția a fost planificată ca mamoplastie de reducție cu reducție areolară asociată, cu marcaj preoperator efectuat în ortostatism, pentru ca simetria și înălțimea complexului areolo-mamelonar să fie stabilite în poziția în care sânul va fi văzut. Intervenția a cuprins următoarele etape:

• Marcajul preoperator și planificarea rezecției: punctele de reper — noul nivel al areolei, limitele rezecției glandulare și diametrul areolar final — au fost stabilite înainte de intervenție, în poziție verticală, adaptate bazei înguste a pacientei. Cantitatea de țesut care urma să fie îndepărtată a fost calculată nu ca valoare absolută, ci în raport cu forma dorită a conului mamar.
• Rezecția glandulară cu păstrarea pediculului vascular: țesutul glandular în exces a fost îndepărtat predominant din polul inferior și din porțiunea laterală, acolo unde greutatea trăgea sânul în jos, cu conservarea pediculului care asigură vascularizația și inervația complexului areolo-mamelonar. Această conservare este condiția pentru păstrarea sensibilității mamelonare și a viabilității areolei.
• Remodelarea conului mamar și lărgirea bazei: țesutul glandular rămas a fost redistribuit și fixat astfel încât să se sprijine pe o bază mai largă și să reducă proiecția anterioară. Este etapa care schimbă efectiv forma sânului, nu doar dimensiunea lui, și care corectează configurația globuloasă de la prezentare.
• Reducția areolară și repoziționarea complexului areolo-mamelonar: diametrul areolar a fost redus la o dimensiune proporțională cu volumul mamar final, iar complexul areolo-mamelonar a fost repoziționat la nivelul stabilit prin marcaj, pe vârful noului con mamar. Sutura areolară a fost efectuată astfel încât să limiteze tendința de redestindere a areolei sub tensiune.
• Închiderea în planuri și modelarea formei finale: închiderea s-a făcut în planuri succesive, cu distribuirea tensiunii pe țesutul profund și nu pe tegument, pentru ca cicatricile să se maturizeze cu tensiune minimă și forma obținută intraoperator să se mențină în timp.

Rezultat

Comparația fotografică arată o reducere substanțială de volum, dar schimbarea cea mai importantă este de poziție. Preoperator, sânii coborau mult sub șanțul submamar, cu complexul areolo-mamelonar orientat în jos; postoperator, complexul este repoziționat pe vârful conului mamar și orientat anterior. Din profil, polul inferior nu mai atârnă, iar proiecția este echilibrată pe o bază mai largă.

Areolele au un diametru vizibil redus și nu mai contrastează cu suprafața sânului. Forma este rotundă și susținută, cu un pol superior care nu mai este gol. Cicatricile periareolare sunt încă în faza de maturare în imaginile postoperatorii și vor continua să se estompeze în lunile următoare. Rămâne o diferență minoră de volum între cele două părți, în limitele variației normale.