Chirurgia estetică: Interesul la nivel global într-o continuă creştere

Popularitatea intervenţiilor estetice este într-o continuă creştere, tot mai multe persoane alegând diverse opţiuni de perfecţionare a aspectului fizic, potrivit ultimelor studii. Acest lucru se datorează mai ales faptului că oamenii au devenit din ce în ce mai confortabili cu chirurgia estetică care, cu câţiva ani în urmă, era considerat chiar tabu, iar apelul la astfel de intervenţii era văzut ca un lux.

Tot mai multe proceduri estetice sunt acceptate ca fiind o normalitate în ziua de azi, chiar dacă scopul lot nu este unul funcţional (de pildă, o rinoplastie), ci pur estetic, de îmbunătăţire a imaginii corporale. Deşi pentru unele persoane acest aspect încă mai poate părea superficial, majoritatea oamenilor înţeleg importanţa unei stime de sine crescute care construieşte o stare psihică mai bună şi o încredere în propria persoană crescută, pe lângă multe alte beneficii.

Societatea Internațională de Chirurgie Plastică şi Estetică (ISAPS) a lansat de curând rezultatele unui sondaj anual internațional privind procedurile estetice/cosmetice, care a arătat o creștere globală de 5,4% în procedurile cosmetice finalizate în anul 2018.

Aspecte esenţiale ale sondajului din 2018 privind chirurgia estetică

Rata de utilizare a tratamentelor neinvazive precum fillerele a crescut cu 10.4%, număr care este cu mult mai mare decât cel al operaţiilor estetice. Acestea au manifestat o uşoară scădere de 0.6%.

Procedura de augmentare mamară cu implanturi a ajuns să fie cea mai frecventă intervenţie estetică. Această creştere este cu 6.1% faţă de rata intervenţiei din 2017 şi este cu 27.6% mai mare, comparativ cu anul 2014.

Cea mai semnificativă creştere a fost evidenţiată în cazul procedurilor estetice de liposucţie şi abdominoplastie – ambele intervenţii au avut parte de o creştere de peste 9% comparativ cu 2017. Numărul tratamentelor cu botox a crescut cu 17.4% şi au fost urmate de cele care utilizează injecţiile cu acid hialuronic care au crescut cu 11.6%.

Top 10 ţări care reprezintă paradisul intervenţiilor estetice şi cosmetice

Iată mai jos un tabel care prezintă ţările cu cele mai multe intervenții de înfrumuseţare corporală în anul 2018.

Ţara Totalul intervenţiilor chirurgicale Totalul procedurilor neinvazive Totalul tuturor intevenţiilor Procentaj din totalul intervenţiilor la nivel global
SUA 1.492.383 2.869.485 4.361.867 18.7%
Brazilia 1.498.327 769.078 2.267.405 9.7%
Mexic 518.046 525.200 1.043.247 4.5%
Germania 385.906 536.150 922.056 4.0%
India 390.793 505.103 895.896 3.9%
Italia 311.456 542.752 854.208 3.7%
Argentina 280.555 328.405 608.960 2.6%
Columbia 273.316 135.473 408.789 1.8%
Australia 102.404 100.238 202.642 0.9%
Thailanda 105.105 35.018 140.123 0.6%

Cine alege astfel de proceduri estetice?

Este important de menţionat şi faptul că există o diferenţă destul de semnificativă între sexe privind alegerea unor astfel de intervenţii precum cele menţionate mai sus. Femeile sunt cele fruntaşe, după cum probabil era de aşteptat, acestea însumând 87.5% sau 20.330.465 proceduri estetice din totalul anului 2018. Procentul reprezentat de bărbaţi este de 12.6% dintre toate procedurile din anul 2018, acestea reprezentând 2.935.909 intervenţii.

Alte informaţii care merită menţionate includ faptul că cele mai populare proceduri chirurgicale și nechirurgicale pentru femei sunt mărirea sânilor -1.841.098 proceduri – și botox-ul – respectiv 5.344.764 proceduri.

Chirurgia estetică este din ce în ce mai utilizat și de bărbați, cele mai populare proceduri chirurgicale și nechirurgicale sunt ginecomastia cu 269.720 proceduri și botox-ul cu 752.752 proceduri.

Dr. Dirk Richter, președintele ISAPS a afirmat ca este impetuos necesar ca tratamentele cu fillere să fie efectuate numai de medici autorizaţi, subliniind numărul mare de complicaţii care pot apărea în caz contrar.

Intervenţiile estetice vor continua să crească în popularitate cu trecerea timpului, trendul rămânând unul de natură ascendentă.

Întreabă doctorul

Dacă nu ai găsit informațiile dorite
contactează-ne sau întreabă
doctorul folosind formularul alăturat.

Telefon: +4 0752 253 000
E-mail: office@drfodor.ro

Orar: Luni-Vineri: 10:00-20:00