Dr. Lucian Fodor

MĂRIRE SÂNI CU IMPLANT SILICON

Procedeul de mărire a sânilor este una din operaţiile estetice cele mai cerute în ultimii ani. In fiecare an peste 1 milion de femei au avut marire de sani (augmentare mamara). Pieptul unei femei are un rol semnificativ în definirea identităţii acesteia. Chiar dacă poate influenţa procesul de căutare al unui partener, poate mai important este impactul pe care îl are asupra imaginii şi a încrederii în sine. În consecinţă, este esenţial ca o femeie să fie mulţumită de sânii ei.

Intervenţia de mărire a sânilor este un procedeu chirurgical ce permite creşterea în volum a sânilor cu ajutorul implantelor. Motivaţia poate fi de natură estetică sau de a reconstrui un sân după mastectomie sau deformări de altă natură. În argumentele de natură estetică sunt incluse mărirea sânilor deoarece pacienta este nemulţumită de dimensiunea actuală a pieptului, modificări de formă apărute după sarcină, alăptare sau scadere în greutate, asimetrie semnificativă între cei doi sâni.

Studii efectuate pe eşantioane largi de populaţie in SUA si Canada demonstrează faptul că augmentarea sânilor cu silicon nu creşte riscul de cancer mamar.

Sunt o candidată potrivită pentru marire de sâni?

  • Sunt sănătoasă şi aş dori să-mi îmbunătăţesc imaginea mărindu-mi sânii
  • Am scazut în greutate şi sânii mei sunt aplatizaţi şi coborâţi
  • Odată cu înaintarea în vârstă, sânii mei au devenit mai puţin elastici şi lăsaţi
  • Este o diferenţă semnificativă între cei doi sâni (unul este mai mare decât celălalt)
  • Sânul/sânii mei au fost operaţi şi aş dori din nou forma frumoasă pe care au avut-o

Consultaţia cu dl. Doctor

În timpul consultaţiei veţi avea ocazia să relataţi cum aţi dori să devină sânii dumneavoastră. Procedura de augmentare a sânilor intensifică frumuseţea unei persoane şi schiţează o linie armonioasă, senzuală. Cu toate acestea, operaţia nu transformă identitatea, valoarea personală, modul în care ceilalţi oameni se comportă şi nu atrage subit partenerul ideal. Este bine să aduceţi cu dumneavoastră reţete sau bilete de iesire din spital daca ati avut in prealabil alte interventii pe sani. În timpul examinării locale se vor evalua anumiţi factori, precum forma, dimensiunea, consistenţa sânilor, distanţa dintre areola mamară şi pliul submamar, textura şi calitatea pielii.
Deşi există două tipuri de implanturi mamare, cu ser fiziologic şi cu silicon, studii desfaşurate pe eşantioane semnificative au demonstrat beneficiile şi siguranţa crescută a celor din urmă. Doctorul Lucian Fodor vă va explica în detaliu beneficiile acelui tip de implant care este mai potrivit pentru dumneavoastră. Împreună, veţi putea decide dimensiunea, forma şi profilul sânilor.

Înainte de operaţia de mărire a sânilor

Se întrerup cu câteva zile înainte de operaţie medicamentele care afectează coagularea sângelui, aspirina şi anumite antiinflamatoare. În anumite cazuri medicul vă va recomanda efectuarea preoperatorie a anumitor investigaţii, precum ecografia sau mamografia pe linga cele uzuale de sange. Desigur, vi se va explica scopul examinării. Veţi primi îndrumări particularizate cu privire la alimentaţie în ziua precedentă operaţiei.

Operaţia de marire a sânilor

Interventia se poate efecuta in anestezie locala cu sedare sau anestezie generala. In cel de al doilea caz, medicul anestezist va monitoriza şi supraveghea intervenţia. Durata intervenţiei este de aproximativ o oră dar poate varia în funcţie de complexitatea cazului, dacă sunt operaţi ambii sâni sau doar unul şi dacă se asociază o altă procedură, spre exemplu  liftingul de sân.

Sunt trei tipuri principale de incizie: sub sân, în jurul areolei (pielea mai închisă care înconjoară mamelonul) şi la nivelul axilei. În ţesuturile subjacente se creează un "buzunar" pentru implant. Implantul se introduce deasupra sau dedesubtul muşchiului pectoral şi se centrează în spatele mamelonului. Până la operaţie, dumneavoastră veţi fi discutat avantajele şi dezavantajele fiecărei localizări şi vă veţi fi decis asupra celui mai potrivit abord pentru dumneavoastră. Linia de incizie se închide cu suturi fine ce se dizolva in timp si nu trebuiesc indepartate.

După operatie

Puteţi avea o senzaţie de oboseală şi rigiditate în zona operată in primele 24 ore. Se vor prescrie medicamente pentru confortul dumneavoastră. Este important să vă odihniţi şi să evitaţi efortul intens în partea superioară a corpului; este interzis să ridicaţi sau să împingeţi obiecte grele. Fiţi înţelegătoare şi blândă cu dumneavostră în acest timp. În prima luna veti purta o bustiera medicala. Cel mai probabil, imediat postoperator veţi constata modificări de culoare şi edem, dar acestea vor remite treptat şi constant. Veţi primi îndrumări legate de îngrijirea locală şi exerciţiul fizic. Vă rugăm să urmaţi toate indicaţiile primite.

Mai multe detalii despre intervenţie şi recomandări postoperatorii veţi primi la consultaţie.

 

Intervenții chirurgicale estetice

Chirurgia estetică a cunoscut, în ultimii ani, o evoluţie conceptuală şi tehnologică semnificativă. Modificările de natură conceptuală au condus la schimbări majore în ceea ce priveşte abordările chirurgicale, iar schimbările tehnologice includ utilizarea procedurilor minim invazive cu recuperare rapida.

Faptul că tehnicile chirurgiei estetice au avansat într-atât de mult, iar medicii au acum la dispoziţie o paletă extrem de vastă de instrumente şi tehnologii se traduce prin rezultate care transformă procedurile chirurgicale în adevarate opere de artă de cea mai mare fineţe.

mărire de sani

Mărirea sanilor

Mărirea sanilor cu implant silicon prin diferite metode chirurgicale

rinoplastie operatie nas

Rinoplastie/septoplastie

Operația estetică la nas, îmbunătățirea estetică și funcțională a nasului, corecția deviației de sept.

lifting facial

Lifting facial

Intinerirea feței cu ajutorul chirurgiei estetice.

mastopexie ridicare sani

Ridicarea Sânilor

Liftingul sânilor lăsați în urma porcesului de îmbărtânire sau după nastere

Întrebările dumneavoastră